Salonul de Inovare din cadrul Festivalului de Inovare și Transfer Tehnologic FITT-Muntenia 2025

În perioada 17-20 noiembrie, proiectul “Înțelegerea Frontierei romane din Dacia: fortificaţia militară ANGVSTIA și funcțiile Limesului în sud-estul Transilvaniei” a fost prezentat la Salonul de Inovare din cadrul Festivalului de Inovare și Transfer Tehnologic FITT-Muntenia 2025. Evenimentul a fost organizat de Universitatea Valahia din Târgoviște și Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, cu sprijinul financiar al Unității Executive de Finanțare a Învățământului Superior, Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI). Festivalul FITT-Muntenia 2025 a inclus două sesiuni plenare, patru workshop-uri, salonul de inovare, salonul de carte și salonul STEM studențesc. Juriul salonului de inovare a apreciat proiectul “Înțelegerea Frontierei romane din Dacia: fortificaţia militară ANGVSTIA și funcțiile Limesului în sud-estul Transilvaniei” cu Medalia de Aur.